Fundația Sf. Sava de la Buzău

Fundația pentru copii "Sfântul Sava" de la Buzău a fost înființată în data de 12 aprilie 1993 de Pr. Mihail Milea.

Proiectele au început cu o cantină socială pentru copiii străzii și pentru copiii aflați în situație de dificultate. Ulterior acestea s-au extins pentru a răspunde căt mai bine nevoilor în creștere ale beneficiarilor. Astfel, în vederea calificării într-o meserie a fost înființată în anul 1998 o Școală de arte și Meserii, cu triplă specialitate: croitorie, tâmplărie și agricultură. Pentru a asigura un loc de petrecere a vacanțelor au fost create taberele pentru copii de la Bisoca (în 1995), apoi Maliuc-Tulcea (în 2006).

La desființarea Școlii de arte și meserii, în 2009, cursul de croitorie a fost păstrat pentru dezvoltarea unui Centru de recalificare profesională.

Pentru dezvoltarea dimensiunii culturale a Fundației, a fost creat un Institut de Științe Creaționiste, o editură, o bibliotecă, precum și câteva mici muzee.

Construind proiectul pentru un orizont de timp mai lung, Fundația a dezvoltat și proiecte pentru vârstnici. Un prim așezământ pentru femei a fost deschis în anul 1995 la Câmpeni, bătrânii fiind îngrijiți de tineri ieșiți din sistemul public de asistență. Pentru susținerea așezământului și a proiectelor Fundației a fost creată și o microfermă agricolă. O grădină zoologică și un mic muzeu militar în aer liber au fost create în folosul beneficiarilor. Un al doilea așezământ pentru vârstnici (bărbați) a fost deschis la Ulmeni-Pietroasele (în 2006) și un al treilea, pentru femei, la Năieni (în 2011). Întrucăt în bună parte proiectele Fundației funcționează în regim de autogospodărire, și pe lângă aceste așezăminte au fost create microferme – la Ulmeni o fermă pentru porci, iar la Năeni o stănă de oi și capre. Produsele fermelor și ale grădinilor de legume sunt folosite în principal pentru acoperirea nevoilor beneficiarilor de la centrele pentru vârstnici, ca și de la taberele Fundației.

Pentru a acoperi și alte nevoi ale persoanelor și familiilor în dificultate din Buzău, Fundația și-a organizat și un centru de urgență pentru primirea victimelor violenței în familie și un centru de zi pentru copii în situație de dificultate urgentă. La Bisoca a fost creat un centru de zi pentru a asigura prevenirea abandonului școlar.

Proiectul de cea mai mare anvergură al Fundației - "Savaliada" – a fost început în anul 2012 și constă în transformarea unei unități militare dezafectate din localitatea Baba Ana (Prahova) într-un centrul socio-medical multifuncțional care să reunească toate tipurile de activități ale Fundației. Și aici, în vederea autofinanțării, a fost creată o fermă de vaci, o mică brutărie, o stupină și o zonă de solarii.

și tu nu poți ajuta !!! nu ezita să ne contactezi pentru a afla cum

Despre noi

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Dolores ipsa esse obcaecati repudiandae veniam amet modi recusandae optio earum sequi accusantium culpa vitae iste sit commodi eaque voluptatem officia quam.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Itaque natus quaerat voluptate? Asperiores hic dolore voluptate corporis obcaecati reiciendis sunt ipsam iste. Eligendi inventore voluptatibus quia saepe odit deserunt nam?

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Dolores ipsa esse obcaecati repudiandae veniam amet modi recusandae optio earum sequi accusantium culpa vitae iste sit commodi eaque voluptatem officia quam.

Sediul Nostru

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit.

Echipa Noastră

Firme Partenre