Viaţa Sfântului Sava Gotul de la Buzău

Unul din marile daruri cu care Dumnezeu a blagoslovit poporul nostru român este numărul mare de sfinţi români, ştiuţi şi neştiuţi de noi, care strălucesc precum stelele pe bolta cerească a Bisericii. Printre aceştia, la loc de mare cinste se află Sfântul mucenic Sava, unul din primii martiri creştini care a trăit şi a pătimit pe meleagurile Buzăului.

În vechile calendare bisericeşti i se spune "Gotul", nu pentru că era got de neam, ci pentru că el a trăit în ţinuturile din sud-estul ţării noastre unde în veacul al IV-lea se aflau goţii - popor migrator care pusese stăpânire pentru o vreme pe aceste meleaguri, unde a vieţuit şi Sfântul Mucenic Sava. Faptul că Sfântul Sava era stră-român, se vede clar atât din Actul martiric, cât şi din corespondenţa purtată între Sfântul Vasile cel Mare cu Betranion - episcop de Tomis şi cu guvernatorul Sciţiei Minor: Junius Soranus, unde se fac multe referi la credinţa creştină a strămoşilor noştri.

Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334, într-un sat din ţinuturile buzoiene, nu departe de râul Museos, numit astăzi Buzău. El a avut marea fericire să se nască dintr-o familie de părinţi creştini care, deodată cu hrana trupească, i-au dat-o şi pe cea sufletească, îndestulându-l cu cuvântul lui Dumnezeu, care a rodit însutit în inima lui, aprinsă din copilărie de dorul lui Hristos. Precum doreşte cerbul apa izvoarelor, aşa dorea de mult Sava să se împărtăşească cu cele Sfinte în Biserică. De mic copil a avut această înclinaţie spre viaţa religioasă, trăind asemenea unui monah în sfinţenie şi ascultare de Biserică.

Duhovnicul lui era preotul Sansala - părintele satului, al cărui nume era foarte cunoscut până în Dobrogea, unde avea multe rude, la care găsea ocrotire şi sprijin sufletesc, când se porneau persecuţtiile împotriva creştinilor. Dumnezeu l-a înzestrat pe Sava din pruncie cu darul cântărilor religioase, fapt pentru care preotul Sansala l-a apropiat foarte mult de biserică, folosindu-l ca dascăl, desfătând auzul creştinilor ce luau parte la oficierea slujbelor religioase. Orice dar trebuie folosit spre slava lui Dumnezeu şi spre mângâierea celor din jur. Atunci când, din diferite motive, nu se săvârşea Sfânta Liturghie în satul său, Sava pleca într-o cetate din apropiere - probabil oraşul Buzău de astăzi, unde slujea preotul Gutticas. Cu trecerea timpului, Sava sporea tot mai mult în cele duhovniceşti.

În Actul martiric alcătuit de un reprezentant al Bisericii din Goţia, din care făcea parte, se arată că era "drept în credinţă; cucernic, gata spre toată ascultarea cea în dreptate, blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţă, vorbind tuturor paşnic despre adevăr, făcând să tacă pe păgâni, nesemeţindu-se, ci purtându-se cum li se cuvine celor smeriţi, liniştit şi negrăbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun". Hrana lui era postul şi rugăciunea la care adăuga cuvântul Evangheliei lui Hristos. Era bun cu toată lumea, încât toţi cei din sat îl iubeau, ba chiar şi goţii care stăpâneau aceste ţinuturi şi încă nu erau creştini. Imediat după edictul de la Milan, dat la anul 3l3 de împăratul Constantin cel Mare, a urmat o perioadă de linişte religioasă şi de refacere a vieţii bisericeşti. Creştinii ieşeau din catacombe la lumină, slujind lui Hristos.

Însă, după moartea împăratului Constantin cel Mare, a urmat din nou un puternic val de persecuţii împotriva creştinilor. Goţii păgâni conduşi de Atanaric au declanşat represalii puternice şi împotriva creştinilor din ţinuturile stăpânite de ei. Păgânii le impuneau creştinilor să mănânce din cărnurile jertfite idolilor. Acei creştini care refuzau acest lucru erau foarte crunt persecutaţi şi chiar omorâţi. În asemenea încercare mare, unii păgâni, binevoitori, sfătuindu-se între ei, ofereau unor creştini, rude cu ei, în faţa persecutorilor şi în public, carne nejertfită în loc de carne jertfită idolilor, spre a-i păzi pe ai lor neîntinaţi şi a înşela pe prigonitori. Sfântul Sava a refuzat categoric acest compromis plin de vicleşug, spunând tuturor în public că: "dacă cineva va mânca din cărnurile acelea, fie şi nejertfite, acesta nu poate să mai fie creştin". Prin aceasta, Sfântul Sava căuta să-i ferească pe creştini de a cădea în cursa diavolului "care urlă ca un leu, gata să înghită chiar şi pe cei aleşi" (I Petru 5, 8). Într-o altă împrejurare, păgânii, dorind să salveze pe prietenii lor creştini, erau gata să jure în faţa prigonitorilor că în satul lor nu este nici un creştin. Dar Sava le-a spus: "pentru mine nimeni să nu jure, căci eu sunt creştin". Credinţa lui era puternică şi înflăcărată.

În anul 372, nefiind slujbă religioasă de Sfintele Paşti în această zi, deoarece preotul Sansala şi mulţi creştini se refugiaseră din pricina persecuţiilor în sudul Dobrogei, Sava a plecat într-un oraş din apropiere să serbeze învierea lui Hristos, împreună cu preotul Guttica. Pe când mergea pe drum, i s-a arătat un bărbat foarte înalt şi strălucitor la faţă care i-a zis să se întoarcă în satul lui, la preotul Sansala. Dar Sava i-a răspuns că preotul Sansala nu este în sat, fiind plecat în Sciţia Minor şi a mers mai departe spre preotul Guttica. Deşi afară era foarte frumos, dintr-o dată se porni o zăpadă imensă, care-i astupă drumul ca să nu mai poată merge mai departe. Atunci Sava a înţeles că voia lui Dumnezeu este de a se întoarce cât mai degrabă în satul lui, unde sosise între timp preotul Sansala pentru a săvârşi slujba Sfintelor Paşti creştinilor care mai rămăseseră. Când s-au revăzut Sava cu duhovnicul Sansala s-au bucurat foarte mult, că i-a ajutat bunul Dumnezeu ca să mai slujească încă o dată împreună de Sfintele Paşti.

În preajma Sfintelor sărbători s-a pornit un nou val de persecuţii împotriva creştinilor. Păgânii umblau din sat în sat, căutând pe cei care mărturiseau credinţa în Hristos, pentru a-i face să se lepede de Taina Botezului. În noaptea a III-a după Paşti, Atharid prigonitorul a năvălit în sat cu o ceată de tâlhari şi l-au aflat pe preotul Sansala acasă cu dascălul Sava, ce se odihneau după o noapte de priveghere şi de cântare lui Dumnezeu. În semn de dispreţ, acei păgâni i-au dezbrăcat şi lovit cu nuiele şi bice, arătând multă cruzime, lăsându-i aproape fără răsuflare. Dumnezeu le-a dat tărie şi răbdare în aceste încercări, încât, făcându-se ziuă, Sfântul Sava zicea celor care-l prigoniseră amarnic: "Oare nu m-aţi purtat voi prin locuri arse, prin ascuţişurile cioturilor bătându-mă? Vedeţi, însă, dacă pe trupul meu am vânătăi de pe rănile pe care mi le-aţi făcut?" Dumnezeu Care face minuni şi care are grijă de aleşii Lui, l-a tămăduit îndată pe Sf. mucenic Sava de toate rănile pricinuite. Prigonitorii l-au legat după aceea pe Sava între două osii metalice foarte grele, unde l-au lăsat să se chinuiască o noapte întreagă. Între timp, prigonitorii adormind, o femeie, care s-a sculat dis-de-dimineaţă pentru a găti bucatele celor din casa sa, s-a dus şi l-a dezlegat. Deşi era liber, el nu a fugit ci, dimpotrivă, a rămas în apropiere ajutând acea femeie la munca ei. Dimineaţa, când a aflat Atharid despre acest fapt a dat poruncă să i se lege mâinile şi să fie atârnat de o grindă a casei. Nici aceste chinuri nu l-au făcut pe Sava să se lepede de Hristos, ci, dimpotrivă, şi mai mult se întărea. Atunci când un prigonitor a aruncat în el cu un drug de fier, toţi credeau că a murit, dar el, sculându-se, slăvea şi se închina lui Dumnezeu, spunând: "aceasta m-a durut atât de mult de parcă m-aţi fi lovit cu un fir de lână". Atharid, văzând că nu poate să-l facă pe Sava în nici un fel să renunţe la credinţa lui în Hristos, a dat poruncă să-l înece în apa Buzăului. Auzind aceasta, Sfântul Sava a strigat de bucurie: "Binecuvântat eşti Doamne şi preamărit este numele Tău, Iisuse, în veci. Amin. Căci Atharid se osândeşte cu moarte veşnică şi cu pierzare, iar pe mine mă trimite la Viaţa cea pururea viitoare, căci astfel a binevoit Dumnezeul nostru". Soldaţii lui Atharid, văzând frumusetea şi nevinovăţia acestui tânăr creştin Sava, au încercat să-l salveze de la înecare, motivând că stăpânul nu ştie dacă-l vom slobozi să plece unde va vrea. Auzind Sava aceste cuvinte le-a zis: "La ce vă folosesc aceste cuvinte? Faceţi cum v-a spus stăpânul vostru. Eu văd dincolo de râu, ceea ce voi nu puteţi vedea. Îi văd pe cei ce trebuie să primească sufletul meu şi să-l ducă în locaşul măririi; aşteaptă numai momentul când va fi despărţit de trupul meu".

Prigonitorii l-au luat şi l-au afundat în apa Buzăului, căci avea legată de gât o greutate mare. Murind astfel, prin apă şi prin lemnul ce-i era legat de gât, se exprimă prin acest fel îndoit de muncă cele două simboluri ale mântuirii oamenilor: Botezul şi Crucea.

După ce Sava şi-a dat duhul, oştenii l-au scos din apă şi l-au lăsat afară neîngropat. Venind creştinii din apropiere, i-au luat trupul său sfânt şi l-au îngropat cu multă evlavie.

Vestea despre sfinţenia vieţii şi curajul credinţei Sfântului Sava s-a răspândit foarte repede până în Asia Mică, în cetatea Capadociei unde slujea Sfântul Vasile cel Mare, care a făcut îndată o scrisoare lui Iunius Soranus să mijlocească pe lângă episcopul Betranion pentru a primi moaştele Sfântului şi a le aşeza în cetatea sa. Moaştele Sfântului Sava au fost însoţite de o scrisoare a Bisericii din Goţia către Biserica din Capadocia, în care se spunea printre altele: "Aveţi grijă să săvârşiti Sfânta Liturghie în ziua când prea fericitul martir Sava a fost încoronat fără să fi cunoscut ceilalţi fraţi, pentru care toată Biserica ortodoxă şi apostolică să laude şi să binecuvinteze pe Domnul Care a binevoit să preamărească pe slujitorii Săi".

Sfântul Sava este un mărturisitor al credinţei poporului nostru şi între alte neamuri. Ne bucurăm că din neamul nostru Dumnezeu a ales această mlădiţă altoită în Trupul lui Hristos, care este Biserica. El este un neîncetat rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi creştinii. Prin cinstirea Sfântului mucenic Sava, noi de fapt îl cinstim pe Dumnezeu, care este minunat întru Sfinţii Săi. Amin!

Preot Prof. Dr. Mihail Milea