Facebook

Cantina socială (municipiul Buzău)

La aproape patru ani de la Revoluția din 1989, la nivel național se observa o creștere tot mai mare a fenomenului „copiii străzii”. Astfel, primul proiect social al Fundației nou-înființate a fost Cantina Socială (1993).

În acea perioadă, fiind foarte mulți copii ai străzii care nu aveau unde să stea și nici ce să mănânce, Părintele Milea s-a gândit să le ofere o masă caldă la prânz. Astfel, având sprijinul voluntarilor aleși de dânsul din mijlocul enoriașilor care frecventau Bisericuța copiilor, a putut ajuta foarte mulți copii aflați în această situație.

În anul 1993, Fundația Sfântul Sava de la Buzău a deschis o cantină pentru copiii străzii și pentru copiii din familii aflate în dificultate. A fost unul dintre primele proiecte sociale ale Fundației. Cantina are o capacitate de 100 de locuri. Personalul Fundației lucrează voluntar, reprezentând aproape 95% din totalul angajaților Fundației. Mâncarea preparată la această cantină asigură mesele pentru familii întregi și persoane aflate în dificultate, copiilor de la After School și celor de la Centrul de Urgență „Violența în Familie”, ambele din cadrul Fundației Sfântul Sava de la Buzău. De asemenea, tot de aici primesc hrană caldă și muncitorii de pe Șantierul Fundației. Zilnic, peste 100 de persoane sunt hrănite aici.

Bucătăria a fost dotată cu ajutorul donațiilor primite din partea comunității bisericești din jurul Catedralei Municipale Sfântul Sava de la Buzău, al unor firme de pază și a partenerilor din Belgia.

În anul 2012, bucătăria a fost renovată și reutilată cu sprijinul financiar al firmei de avocatură Badea Clifford Chance și al firmelor ACCA și COS, ambele din București.

Fundaţia primeşte, se bucură şi dă BINELE mai departe

Susține Fundația Sfântul Sava de la Buzău

Dacă admiţi şi TU cuvintele care ne reprezintă – „NU CONTEAZĂ CE FACE LUMEA PENTRU TINE CI CONTEAZĂ CE POŢI FACE TU PENTRU CEI DIN JURUL TĂU” – atunci vei putea fi alături de ei, copii şi vârstnici, prin donaţii.

Fundația pentru Copii Sfântul Sava
BRD Sucursala Buzău

RON
RO 25 BRDE 100 SV 01921611000

Copiat!

Euro
RO 61 BRDE 100 SV 01675481000

Copiat!

USD
RO 08 BRDE 100 SV 47004641000

Copiat!

Pentru donații directe:
Fundația pentru Copii „Sfântul Sava”
Str. Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu, nr. 19, Buzău

Obține Indicații
  • Produse alimentare
  • Articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, obiecte de uz casnic etc. pentru beneficiarii noștri – copii, tineri, vârstnici – cu rugămintea ca sacii/cutiile să fie etichetate cu conținutul acestora (ex.: haine femei, mărimea..., haine bărbați, mărimea...).
  • Medicamente și materiale igienico-sanitare.
  • Produse de curățenie.
  • Produse de papetărie, birotică, rechizite.